joi, 29 noiembrie 2012

Accesorii cu stil pentru tinute de sarbatoare


Despre perioada de sfarsit de an, se spune ca este cea mai incarcata din punct de vedere al petrecerilor. Luna decembrie aduce nu numai sarbatori crestine, petrecute de obicei in sanul familiei, ci si o serie intreaga de evenimente sociale, precum petrecerile organizate de companii sau cea care marcheaza trecerea dintre ani. Indiferent de locatiile alese pentru a sarbatori in ultima luna, vestimentatia trebuie sa fie una eleganta, stralucitoare, asa cum se preteaza in astfel de momente. Acum, mai mult decat oricand, tinutele vor tinde catre perfectiune iar accesorizarea va fi una cu stil, adaptata noilor tendinte.
Rolul bijuteriilor devine astfel decisiv, acestea fiind elementele ce vor adauga rafinament si personalitate vestimentatiei. Mai mult decat atat, outfiturile simple se pot metamorfoza complet cu ajutorul accesoriilor potrivite, facand trecerea de la casual la elegant mai simpla ca niciodata. Cea mai potrivita alegere pentru a da viata acestor abordari o constituie bijuteriile cu cristale, singurele elemente de siguranta in privinta elegantei. In acest context, ne-am gandit sa va facem cateva propuneri atragatoare pentru petrecerile de sfarsit de an, care pot deveni cu adevarat memorabile si prin prisma tinutelor dumneavoastra.
Pentru doamne sau domnisoare cochete, ce asteapta ultimul eveniment din an pentru a da o lectie de stil si eleganta, alegerea noastra o constituie setul cu cristale Swarovski multicolore. Acesta se preteaza cu succes tinutelor uni, indiferent de cromatica lor, dar si celor colorate, caracterul sau versatil sporindu-i valoarea si importanta. Compus din cercei si colier cu pandant, setul ales de noi este potrivit in orice conjunctura ce implica eleganta si va asigura o aparitie desavarsita.



O abordare diferita, insa la fel de rafinata, o reprezinta ceasul clasic cu cristale, care se poate constitui in unic accesoriu la o tinuta discreta sau se poate combina cu alte bijuterii Swarovski. Am ales intentionat un model de ceas simplu ca design si mecanism, pentru a scoate in evidenta multiplele sale calitati de accesorizare, ce il recomanda atat tinutelor glamour pentru iesiri pretentioase, cat si celor sport chic pentru petrecerile de cabana, de ce nu.



Pentru domni, anul se poate incheia la fel de frumos si inspirat, alegerea noastra vizand un set de doua accesorii cu cristale Swarovski, de mare efect. Bunaoara, daca in majoritatea timpului reprezentantii sexului puternic au adoptat tinute casual si au uitat de eticheta elegantei clasice, acum este necesara o revenire la matca. Le recomandam butonii cu cristale, accesorii prin definitie elegante, care intregesc orice tinuta de gala.
Va sfatuim, asadar,  sa alegeti cu incredere accesoriile cu cristale Swarovski pentru orice tinuta de sarbatoare si sa indrazniti a va bucura de amprenta lor inegalabila asupra oricarui stil vestimentar!


miercuri, 28 noiembrie 2012

Top 5 oferte atragatoare in materie de bijuterii Swarovski


După o perioada denumita generic „Black Friday”, in care promotiile, in special la electronice, s-au intrecut in a va atrage atentia, a venit timpul ca cele mai frumoase bijuterii cu cristale Swarovski sa urmeze acelasi parcurs, ofertele din domeniu fiind de nerefuzat.
Intr-o perioada potrivita pentru shopping, prin prisma sarbatorilor care se apropie cu pasi repezi, listarea celor mai atragatoare oferte vine ca un sprijin necesar si important pentru doritorii de chilipiruri.
Swarovski nu mai este de mult o marca necunoscuta, necesitatea bijuteriilor si accesoriilor cu cristale fiind abordata deja in mai multe randuri pe blogul nostru. Minunate pentru a fi oferite cadou, acestea aduc bucurie oricarei persoane, indiferent de varsta sau pozitie sociala. Tocmai de aceea, achizitionarea lor este importanta si necesita un studiu de piata aprofundat.
Noi l-am realizat pentru dumneavoastra si am descoperit cinci oferte atragatoare, ce va pot aduce mai usor in posesia mult doritelor bijuterii sau accesorii cu cristale.
1.Ceas Guess Silver Air

Cu un design senzational, pretabil tinutelor moderne, ceasul cu cristale Swarovski beneficiaza de o reducere de 55%, conturand astfel una dintre ofertele importante in domeniu. Eleganta impletita cu designul nonconformist atrag si seduc de la prima vedere, ceasul devenind un punct de referinta in orice tinuta.

    2. Ceas Omaki Silver Happiness si colier cu pandant

Cum socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ, de data aceasta ea se face strict in interesul cumparatorului, sensul zicalei primind conotatii complet pozitive. Cu o reducere de 59%, ceasul cu design modern se asociaza unui pandant rafinat si feminin, cristalele Swarovski fiind si aici elementele centrale.

   3. Ceas colorat Purple Flower Prema si colier cu inimioara

La nici 100 de lei, doua accesorii seducatoare pot defini un cadou inspirat sau, de ce nu, chiar doua. Cromatica in tendinte, calitatea materialelor, dar si designul clasic fac din aceasta oferta una potrivita chiar si celor mai tinere domnisoare, care isi pot accesoriza cu stil tinutele adolescentine.

  4. Ceas White Swarovski cu bratara de silicon si colier fluture

Promotie importanta pentru cei dornici de a purta accesorii moderne, ceasul cu cristale albe si colierul cu pandantiv colorat sunt doar la un click distanta. Pretul imbatabil, redus cu 57%, face oferta de nerefuzat. Ceasul cu bratara de silicon a devenit deja un must-have, fiind preferatul multor vedete.

  5.Ceas Luxury Swarovski Star si colier cu cristale Swarovski
Dupa cum se vede, ofertele nu sunt doar pentru adeptii tinutelor casual. Persoanele elegante, stilate, au la dispozitie promotia cu reducere de 60%, cele doua accesorii servindu-le conturarii stilului preferat. Ceasul de lux cu elemente Swarovski surprinde prin finete si rafinament, fiind un accesoriu important in garderoba unei fashioniste.
Sa va mai spunem ca toate cele cinci oferte apartin Crystalglamour.ro este deja de prisos, magazinul virtual dovedind deja ca este lider incontestabil in materie de promotii atragatoare. 


sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Decembrie la Crystalglamour: Cadouri inspirate pentru persoane devotate


Cu pasi mici dar siguri, ne indreptam catre cea mai frumoasa perioada a anului, Sarbatorile de iarna. Acum este momentul bilantului, al inventarului de sentimente si al multumirii fata de toti cei care ne-au stat alaturi. Odata cu primii fulgi de nea, sufletele ni se incalzesc la unison cu cele ale persoanelor dragi, gerul din exterior stand la baza celor mai frumoase povesti spuse sau traite la gura sobei.
In acest decor mirific, in care mirosul de scortisoara iti inunda narile iar florile de gheata formeaza buchete rafinate pe geamurile intunecate, este nevoie sa se rasplateasca iubirea, bunatatea, devotamentul. Doar acum, sub crengi de brad inmiresmate, isi pot gasi locul cele mai seducatoare si inspirate daruri. Iar cum iarna este un anotimp al elegantei si stralucirii perfecte, nimic nu se preteaza mai bine in acest sezon decat cristalele Swarovski. Acestea reflecta perfect ideea de sarbatoare si sentimentul de maxima pretuire, atunci cand sunt oferite celor dragi. Imbracand forme diverse, de la ceasuri, la coliere sau bratari, lumea Swarovski este lumea celor puternici ca stil sau sentiment. Tocmai de aceea, trairile cele mai puternice, dar si devotamentul cel mai ferm, necesita o abordare in stil Swarovski. Cristalele oferite in dar celor apropiati, exprima pretuire si respect, sentimente necesare acum, mai mult ca oricand.
Aceasta este si perioada in care femeia revine la matca elegantei si senzualitatii, trecerea dintre ani fiind cel mai bun prilej pentru a straluci la propriu. Ce poate fi atunci mai potrivit pentru ea, decat bijuteria sau accesoriul Crystalglamour, oferite intr-un cadru romantic, sub cetina de brad? De exemplu, un set elegant cu cristale Swarovski s-ar incadra perfect in tinuta sa de sarbatoare, iar un ceas cu cristale i-ar rafina asteptarea pana la un nou inceput de an.


Prin similitudine, si pentru el abordarea poate fi identica, un accesoriu  Crystalglamour fiind cea mai potrivita alegere pentru darul de Mos Craciun. Facand aceste alegeri, aratam ca ne pasa, ca iubim si ca nu am uitat ce insemnam unii pentru altii. Cel mai important bilant nu este cel al castigului material, ci doar cel referitor la oameni, sentimente si trairi. Rasplata este pentru cei ce s-au aratat devotati, intelegatori, aproape. In aceste conditii, ea nu poate veni decat sub cea mai seducatoare si impresionanta forma: bijuteriile cu cristale Swarovski.
Ganditi-va la cei dragi si alegeti sa ii bucurati cu daruri minunate, asa cum si ei v-au bucurat cu intelegerea, rabdarea si devotamentul lor!






miercuri, 21 noiembrie 2012

Crystal Glamour: Scrisoare catre Mos Craciun


Cum pana la sarbatorile de iarna nu mai este decat o luna, m-am gandit sa nu pierd timpul si sa ii scriu lui Mos Craciun cea mai importanta epistola de peste an. Am asteptat momentul cu nerabdare, inca de cand au inceput sa cada primele frunze ruginii, si acum ma aflu in fata colii imaculate de hartie, ce asteapta sa prinda viata cu vorbele mele ticluite sub forma de dorinte arzatoare.
Draga Mos Craciun,
Desi am depasit de mult varsta jucarioarelor pentru care tu primesti cele mai multe scrisori, nu am uitat sa visez si ma declar inca adepta asteptarii tale in fata ferestrei inghetate. Incep prin a-ţi spune că nu am produs supărări prea mari celor apropiaţi şi mi-am îndeplinit toate sarcinile de om mare. Tocmai de aceea, dorinţele mele în ceea ce te priveşte se raportează la acest statut de om mare, care doreşte să se bucure asemenea unui copil ce îşi primeşte răsplata pentru lunile în care a fost cuminte. Atât cât pot fi de cuminti oamenii mari, la fel am fost şi eu, şi aş vrea ca tu să nu uiţi de mine. Pentru că sunt un om responsabil, cu obligatii si program bine stabilit, as vrea sa primesc din partea ta un ceas cu infatisare de bijuterie, care sa ma faca sa uit de numaratul minutelor pana la sfarsitul programului de lucru si sa imi retina privirea doar cu frumusetea sa. Poate iti suna neobisnuita cererea mea, insa stiu sigur ca in drumul tau vei trece si pe la Crystalglamour.ro, de unde alegi cele mai frumoase cadouri pentru expeditorii scrisorilor catre tine. Si cum am auzit eu ca acolo s-ar afla ceasuri stralucitoare, incrustate cu cristale Swarovski si realizate cu maiestrie de artizan priceput, tare as vrea ca unul dintre modele sa fie pentru mine. Indiferent ca imi vei alege un model argintiu sau unul auriu, un ceas cu bratara de metal sau de silicon, important este ca el sa fie decorat cu cristale Swarovski, iar eu iti voi fi recunoscatoare. Si pentru ca ma stii deja ca pe o fetita mai mare, dar la fel de cocheta ca in primii ani in care m-ai vizitat, nu as putea sa nu iti cer si cateva bijuterii seducatoare, asa cum as vrea sa fiu si eu purtandu-le. Iar daca toti copiii isi doresc animalute de plus, papusi sau masinute performante, eu mi-as dori un set Swarovski delicat, care să îmi însenineze zilele posomorâte ce vor urma. Îl gasesti tot la Crystalglamour.ro si crede-ma, ca oferta atragatoare te va ajuta sa il oferi multor fetite asemanatoare mie. Iar pentru ca prietenul meu, caruia dupa o varsta am inceput sa ii spun sot sau partener de viata, s-a comportat suficient de bine tot anul si a ascultat sfaturile mele, te rog mult sa ii faci si lui o bucurie in aceasta iarna. Sper ca sub bradutul pe care il voi impodobi cu drag si dor de copilarie, sotul meu sa gaseasca si el un semn al trecerii tale pe la noi, iar acesta ar fi bine sa fie tot un ceas cu cristale, pereche cu modelul meu, aşa cum suntem şi noi unul pentru celalalt. Si, cine stie, poate ca te vei simti cu adevarat marinimos de acest Craciun si vei alege si pentru el o oferta minunata, care sa ii aduca doua cadouri si bucurie pe masura.
Sa stii ca eu te astept inca de pe acum si iti trimit scrisoarea in speranta ca imi vei putea indeplini dorintele. Si pentru a-ti usura munca, iti spun ca la Crystalglamour.ro gasesti toate lucrurile minunate pe care eu ti le-am cerut si multe altele in plus.
Iti multumesc ca existi, indiferent de forma sub care te vei infatisa in casa mea!
     Te asteapta, un copil mult prea mare pentru a inceta sa mai viseze.





duminică, 18 noiembrie 2012

Pretul mic face oferta Crystalglamour mare


Auzim deseori expresia "oferta de nerefuzat". Ne imaginam ca ea se refera la produse de actualitate, ale caror preturi au fost reduse considerabil. Nu intotdeauna insa, ceea ce intelegem noi se potriveste cu tactica de marketing aleasa de retaileri, si sub denumirea de oferta regasim produse deteriorate sau mai putin apreciate de cumparatori. Stiut fiind faptul ca anumite etichete puse unor produse atrag mai mult decat produsul in sine, specialistii din comert vand de multe ori vechiul ca nou, profitand de apetenta clientului pentru chilipiruri. La Crystalglamour insa, chilipir este doar pretul, accesoriile cu cristale Swarovski fiind adevarate bijuterii contemporane. Pentru clientii magazinului virtual, zeci de modele actuale formeaza cea mai inspirata si atragatoare oferta, a carei denumirea se refera doar la pretul fara concurenta. Ceasuri elegante in tendinte, bratari moderne sau coliere feminine si stralucitoare, toate se regasesc sub termenul de oferta speciala. Impreuna, toate aceste minunatii formeaza o galerie de lux, in care accentul se pune pe atractie si prestanta. Atractia nu este insa numai cea generata de frumusetea bijuteriilor Crystalglamour, ci este si cea fata de pretul imbatabil al acestora. Fara a le supraestima importanta, accesoriile cu cristale Swarovski se inscriu in cea mai dorita categorie. Sunt in tendinte, aduc prestanta oricarei tinute si impresioneaza prin asocierile inedite. Tocmai de aceea, ofertele ce le includ vor fi cautate mereu si se vor face remarcate abia atunci cand vor indeplini criteriile alese de cumparator. Iar cum pretul este unul dintre aceste criterii, poate chiar cel mai important, el face si diferenta intre produsele din aceeasi categorie. La Crystalglamour.ro, ofertele se succed intr-o incursiune de preturi fara concurenta, dar cu acceasi abordare estetica de prima clasa. Bijuteriile sau accesoriile cu cristale Swarovski nu fac rabat de la valoare sau modernism, ci configureaza cel mai bun raport intre pret si calitate.
Aici, cele mai atragatoare modele de ceasuri cu cristale Swarovski, barbatesti sau de dama, se pot gasi sub denumirea de oferta, iar cele mai indraznete dorinte de a le avea pot deveni realitate. Alaturi de accesorii moderne se pot afla rafinate bijuterii Swarovski, impreuna conturand alte si alte promotii incitante.
La Crystalglamour.ro, pretul mic face oferta mare, iar aceasta nu trebuie ocolita. Cunoscatorii stiu, ca orice ocazie trebuie fructificata la maxim si orice oferta trebuie primita cu increderea si rapiditatea uneia singulare.








Eleganta CrystalGlamour, un vis ce poate deveni realitate


De multe ori, intre dorinta si certitudine se afla o prapastie greu de trecut. Bijuteriile, sau accesoriile in general, ca parte definitorie a oricarei tinute, sunt printre cele mai dorite elemente, dar, uneori, si cele mai greu de obtinut din cauza preturilor neaccesibile. In aceste conditii, multora dintre noi nu ne-ar mai ramane decat sa visam, imaginandu-ne cele mai frumoase coliere, cele mai stralucitoare bratari sau cele mai elegante ceasuri.
Pentru fiecare dorinta exista insa o sansa de implinire, o posibilitate de transformare in realitate, in cazul bijuteriilor aceasta purtand numele de Crystalglamour.ro. Intr-o varietate nemaiintalnita, categorii clar definite si preturi fara concurenta, bijuteriile cu cristale Swarovski se prezinta prin intermediul magazinului online ca cea mai pura forma de atractie. Ele pot aduce stralucire tinutelor personale gata conturate, sau pot inspira la creearea altora noi, mai elegante si mai rafinate. Bijuteriile cu cristale se ofera persoanelor speciale ca simbol al iubirii, pretuirii, respectului. Ele fac in locul nostru cele mai frumoase declaratii si spun, prin finetea si pretiozitatea lor, cel mai special „te iubesc”.
Pentru fiecare personalitate si caracter exista cel putin o piesa de referinta. Mai mult decat atat, eleganta Swarovski poate fi afisata in orice moment, caci accesoriile acestei categorii sunt mai mult decat un moft, sunt o necesitate. Ceasurile cu cristale si design modern aduc cu ele cea mai eleganta abordare a ultimilor ani. Se infatiseaza ca produse de lux si subscriu, la prima vedere, unei categorii aparte de oameni, cu posibilitati peste medie. Nu aceasta este insa abordarea Crystalglamour.ro. Aici, accesoriile rafinate cu insertii Swarovski au un singur scop: bucuria si multumirea adusa oamenilor, indiferent de statutul social. In sprijinul acestei idei, oferte minunate se nasc zi de zi, iar produse elegante si stralucitoare pleaca catre iubitorii de frumos. Cristalele Swarovski sunt create de oameni pentru oameni, şi acesta trebuie să fie drumul lor. Indiferent de complexitatea modelului sau dimensiunea insertiilor, bijuteriile si accesoriile cu cristale nu se pot adresa doar unei categorii restranse. Menirea lor este de a aduce bucurie, iar bucuria este pentru toti. Crystalglamour.ro ofera acest sentiment asa cum nu o mai face nimeni altcineva, caci, doar aici, cele mai rafinate bijuterii si accesorii devin accesibile prin intermediul ofertelor speciale.
Profitand de ele, puteti uita de vis si transforma dorinta in realitate. Crystalglamour.ro este bagheta ce poate face minuni pentru oricine!






marți, 13 noiembrie 2012

Barbati, Crystalglamour va pregateste ceva: accesorii hot pentru o iarna rece!


Credeati ca doar femeile adora eleganta si cochetaria? Total gresit: barbatii sunt de multe ori mai preocupati de aspectul exterior decat insasi cele declarate „sexul frumos”. Pentru a-si construi un look elaborat, in tendinte, acestia au nevoie cam de aceleasi lucruri ca si partenerele lor, accesoriile aflandu-se la loc de cinste.
Costume business, tinute casual sau outfituri sport-chic, toate necesita elemente speciale pentru a fi perfecte. Barbatii cunosc deja acest lucru si au inceput sa fie tot mai preocupati de magazinele de profil, ce le pot asigura piesele dorite. Crystalglamour.ro se descrie ca un astfel de mijloc de satisfacere a nevoile fashion, chiar si ale barbatilor. Aici se regasesc modele de ceasuri in trend, cu cristale Swarovski si design modern, precum si cele mai la moda bratari din piele. Luate impreuna chiar, cele doua accesorii se inscriu intr-o oferta de nerefuzat, minunata in prag de sarbatori. Poate tocmai de aceea, indemnul de a surprinde placut o persoana draga se adreseaza acum mai mult doamnelor, care isi pot surprinde partenerii cu cel mai special cadou. Cu design sportiv sau mai elegant, ceasurile barbatesti cu cristale Swarovski se inscriu in cel mai nou si atragator trend, potrivit oricarui domn atent cu aspectul sau exterior. Cromatica diversa, materiale nonconformiste sau insertii stilate, toate se regasesc in noua colectie de ceasuri pentru barbati Crystalglamour. Gusturile, indiferent cat de rafinate si complexe ar fi, isi gasesc satisfactia la magazinul virtual, care impresioneaza din nou prin inpiratia debordanta in alegerea accesoriilor pentru oferta. Asocierea celor doua produse, ceasul si bratara din piele pentru barbati, este ideala in acest sezon, in care accentul se pune pe eleganta imbinata cu accente casual, abordare care adauga personalitate oricarei tinute.
Indiferent de stilul vestimentar adoptat, fiecare barbat poate beneficia de cea mai potrivita accesorizare, prin prisma ofertei Crystalglamour potrivite. Ceasul cu cristale Swarovski si bratara din piele sunt cele mai moderne si apreciate accesorii, nelipsite deja din outfiturile celor mai importante vedete.  Ele au devenit un must odata cu evolutia in moda si reprezinta in fapt, o aliniere la standardele actuale. Din fericire, datorita crystalglamour.ro, accesoriile moderne sunt accesibile oricui si pot aduce bucurie neconditionata. In prag de iarna, outfiturile personale se incalzesc cu accesorii potrivite, precum cele din ofertele Crystal Glamour.






duminică, 11 noiembrie 2012

L`amour este doar la Crystal Glamour


Fie ca este vorba de iubire in sensul sau clasic, de sentiment profund dintre un barbat si o femeie, de iubire fata de copii, parinti, de moda sau de arta, cuvantul cu intelesuri infinite aduce cea mai mare placere. L`amour, vorba francezului, este peste tot si in toate, dar, mai presus de orice, este acolo unde exista culoare, seninatate, bucurie. Bijuteriile, ca obiecte generatoare de stari pozitive si sentimente puternice, nu se pot inscrie decat sub semnul iubirii, asa cum o face de altfel si magazinul Crystalglamour.ro.
Ca in orice abordare comerciala, Crystalglamour.ro pleaca de la doua premise: cererea si oferta. Se urmareste asadar, satisfacerea cererii cu oferta cea mai potrivita. Va intrebati poate, care este cea mai mare cerere? Ce lipseste intr-o asa mare masura dintr-o viata obisnuita? Ei bine, iubirea nu prisoseste niciodata, indiferent ce forma imbraca ea. Iubirea se cere in cantitati mari, se consuma neconditionat si pe termen nelimitat. Ea se poate oferi in aceleasi conditii, sub forme diverse si in conjuncturi mai mult sau mai putin speciale. Una dintre cele mai simple si de efect forme ale iubirii sunt bijuteriile cu cristale Swarovski, care subscriu perfect acestui sentiment universal. Fie ca ne pretuim pe noi insine, iubim pe cineva, indiferent cine ar fi, sau adoram arta transpusa in culoarea si stralucirea unei bijuterii, avem la indemana cea mai seducatoare modalitate de a da frau liber sentimentelor: accesoriile cu cristale Swarovski. De o finete desavarsita, cu o stralucire mistica si un design deosebit, acestea reprezinta cea mai moderna forma de a spune “te iubesc”, sau “ma iubesc”, un lucru ce nu trebuie neglijat atunci cand ne pretuim si avem incredere deplina in noi. In culori dulci precum acadelele copilariei, cu forme clasico-romantice, sau straluciri metalice specifice noului mileniu, bijuteriile, respectiv accesoriile cu cristale Swarovski, spun mai mult decat miile de cuvinte emotionate, ce nu pot rosti din prima adevarul suprem. Ele spun simplu si concis “te iubesc” si garanteaza, daca nu un raspuns similar, cel putin un sentiment de pretuire si apreciere.
Crystalglamour.ro a adunat toate sentimentele pozitive si intreaga consideratie fata de client intr-o abordare de exceptie: oferta cu substrat sentimental si pret minimal. Cuprinzand de regula cate doua produse cu cristale Swarovski rafinate, oferta magazinului online este nascuta din iubire si pentru raspandirea ei.  L`amour este si va fi mereu la Crystal Glamour, locul de unde pleaca exact acolo unde este nevoie de ea!




joi, 8 noiembrie 2012

Crystal Glamour ,oferte in trend


Industria fashion a cunoscut in ultimii ani un avant considerabil, marcat de abordari si asocieri dintre cele mai neobisnuite. Bijuteriile, ca parte de referinta a ceea ce inseamna moda, au evoluat intr-un mod inedit si unic, fiind acum tributare unui trend in continua ascensiune. In baza acestei evolutii surprinzatoare, cristalele Swarovski au atins apogeul, utilizarea lor in cele mai neobisnuite combinatii devenind un lucru firesc. Pe rand, de la primii cercei simpli cu insertii fine si delicate de cristale, pana la accesorii cu design complex si aplicatii masive, Swarovski a devenit un etalon a tot ceea ce inseamna prestanta, bun gust, rafinament. In prezent, bijuteriile cu cristale Swarovski accesorizeaza cu succes cele mai impresionante tinute si cele mai importante vedete.  Crystalglamour.ro ofera posibilitatea oricarei persoane sa devina parte a acestui trend, bijuteriile si accesoriile cu cristale Swarovski, comercializate prin intermediul magazinului online, fiind accesibile acum oricarui buzunar.
Incepand cu ceasul decorat in stilul Swarovski pana la bijuterii diverse, toate se regasesc la Crystalglamour.ro si servesc aceluiasi scop, satisfacerea clientului. Necesitatea unui magazin exclusiv dedicat cristalelor, a aparut ca urmare a importantei dobandite de acestea in fashion, si, de ce nu, in viata de zi cu zi. Cu fiecare prezentare de moda sau nou designer aparut, Swarovski a inceput sa fie un nume tot mai folosit, cristalele găsindu-şi utilizari dintre cele mai neobişnuite. Usor, totul s-a transformat intr-un trend care se mentine si acum si care va continua, probabil, mult timp de acum incolo. Asocierile neobisnuite, prezente deja in cazul decoratiunilor pentru casa, in industria IT, cea a constructiilor de automobile sau a confectiilor, reflecta exact avantul luat de cristalele Swarovski in ultimii ani si importanta lor in lumea moderna. Practic, daca nu detii cel putin un produs Swarovski nu existi, si, cu siguranta, nu te inscrii in randul celor updatati la nou. Cum imaginea personala este deosebit de importanta in prezent, alaturarea la noua tendinta trebuie luata clar in considerare, cel putin prin prisma evoluţiei la care suntem datori sa ne aliniem. Un exemplu potrivit pentru a face acest lucru este inlocuirea accesoriilor obisnuite cu cele inserate cu cristale, la fel de accesibile ca pret, dar mult mai moderne si rafinate. La gusturi diferite, modele diferite, magazinul Crystalglamour.ro fiind un furnizor complex, cu produse pentru toate personalitatile si buzunarele. Tocmai de aceea, adoptarea celui mai nou şi puternic trend, cel al cristalelor Swarovski, este mai uşoară ca niciodată si mai accesibila ca oricand, atat pentru doamne cat si pentru domni. Iata numai doua exemple a ceea ce poate insemna oferta Crystalglamour in baza noului trend. Mai mult, pe crystalglamour.ro!

http://www.crystalglamour.ro/cumpara/free-silver-raven-4276550

http://www.crystalglamour.ro/cumpara/best-silver-omaki-4250333



marți, 6 noiembrie 2012

Celebreaza feminitatea cu Crystalglamour si Guess Celebration


Feminitate si marca de prestigiu. Exista oare o legatura obligatorie intre cei doi termeni, sau este doar o asociere potrivita celor cu posibilitati financiare? Avand in vedere oferta Crystalglamour.ro, feminitatea si marca vin la pachet, unul accesibil oricarei persoane.
Femeia a fost mereu atrasa de accesoriile de prestigiu si, mai ales, de imaginea pe care acestea  i-o creeaza. Tocmai din acest motiv, granita considerata de netrecut intre dorinta si posibilitate, este desfiintata cu nonsalanta de magazinul Crystalglamour, care se incapataneaza sa contureze cele mai atragatoare oferte de piata.
Guess Celebration este denumirea unor modele actuale de ceasuri de mana cu Swarovski, care imbina cu succes eleganta, rafinamentul si feminitatea. In trei variante cromatice de exceptie, accesoriile mentionate seduc prin simpla lor prezenta, putandu-se constitui intr-un cadou inspirit si unic. Fie ca alegem ceasul cu cristale pentru simpla si personala placere sau pentru a-l oferi unei persoane dragi, alegerea va fi mereu una reusita, cu impact major asupra stilului celei ce il va purta.
Ceasul cu cristale Swarovski Guess Celebration Gold and White este un amalgam de simplitate, finete si modernism, o adevarata piesa statement pentru adeptele stilului elegant. Accesoriul se inscrie in categoria lux si poate aduce prestanta oricarei tinute, mai mult sau mai putin elaborata.


Guess Black Celebration este un ceas cu predilectie catre femeia activa, care va straluci la propriu doar purtand acest accesoriu bijuterie. Este o piesa de calitate, in tendinte, ale carei atribute aduc beneficii oricarui outfit si abordari.


Accesoriul cu cristale Swarovski Guess Gold Celebration este un ceas in intregime auriu, ce se preteaza persoanelor stilate, cu apetenta pentru lux si glamour in general. Insertiile cu cristale sunt vizibile pe toate cele trei modele, ele incadrand cadranul intr-un decor de mare rafinament. Bratara este exclusiv metalica, parte a celui mai nou trend in domeniu.


Cu toate aceste calitati, accesoriile din categoria Guess Celebration sunt destinate categoric persoanelor elegante si stilate. Feminitatea este celebrata astfel cum se cuvine, si se raporteaza fara exceptii oricarei persoane. Crystalglamour.ro mentine tendinta ofertelor fara concurenta si arunca pe piata cea mai mare provocare: accesorii de lux la preturi de criza.


sâmbătă, 3 noiembrie 2012

119, pretul luxului la Crystalglamour.ro



Cristalele Swarovski au atras dintotdeauna si au mentinut interesul la un nivel ridicat. Fie ca a fost vorba de bijuterii sau insertii pe imbracaminte sau alte obiecte, cristalele au devenit un etalon al elegantei si bunului gust. De la o simpla atractie, superbele elemente Swarovski au ajuns sa nasca pasiuni nemarginite, persoane importante, vedete chiar, ajungand sa nu mai poata trai fara a fi inconjurate in permanenta de aceste minunatii. Cu priza mare la categoria artistilor si a persoanelor publice in general, cristalele Swarovski nu sunt neaparat apanajul celor cu dare de mana. Din contra, ele se adreseaza oricarei categorii sociale, cu apetenta pentru frumos si eleganta. In sprijinul acestei categorii, Crystalglamour.ro propune un pret minim pentru două accesorii cu Swarovski, parte a unui raport calitate-plata de neegalat.
Odata cu initierea acestei promotii, magazinul virtual Crystalglamour.ro reinventeaza o operatie matematica, in care preturile a doua accesorii nu se mai aduna, ci se scad, spre beneficiul clientului. 119 devine astfel o suma de referinta pentru iubitorii de cristale Swarovski, care au posibilitatea de a o folosi inteligent si chibzuit nu pentru unul, ci pentru doua produse.
Astfel, unui accesoriu de baza, elegant, modern si util, i se adauga o  bijuterie rafinata pentru un plus de stil si un efect de anvergura. Ceasul Crystalglamour, recunoscut pentru finetea si diversitatea sa, aduce cu sine una dintre cele mai frumoase si speciale bijuterii, colierul cu pandant inimioara.
Cu design modern, si aplicatii stralucitoare de cristale Swarovski, ceasul ofertat de magazinul virtual imprima prestanta oricarui purtator si satisface si cele mai pretentioase gusturi. Fie ca este vorba de o bratara uni sau, dimpotriva, de o combinatie de doua nuante metalice, ceasul de la Crystalglamour.ro atinge cele mai inalte standarde de calitate si eleganta, dar si cele mai mici preturi de pe piata. In completarea acestuia, colierul argintiu cu pandant inimioara si cristale Swarovski în doua culori, aduce o abordare stilata oricarei tinute. Impreuna, cele doua accesorii definesc o oferta atragatoare, minunata atat pentru rasfatul personal cat si pentru orice cadou cu stil.
119, reprezinta pentru clientii Crystalglamour.ro, dovada aprecierii magazinului fata de toti iubitorii de cristale Swarovski, pretul mic platit pentru beneficii si produse majore.





joi, 1 noiembrie 2012

Ceas cu Swarovski auriu pentru o toamna trendy


Toamna si-a intrat in drepturi si o data cu ea, stilul nostru vestimentar a necesitat o alta abordare. Pe langa tinutele mai calduroase, din materiale adecvate sezonului rece, ne-am intors cu totii privirea catre piesele in culori specifice acestui anotimp. Si cum este unul bogat in nuante naturale, calde, care se potrivesc oricarei persoane, alegerea combinatiilor preferate poate deveni o joaca de copil, transpusa chiar si in cazul accesoriilor.
Bej, portocaliu, rosu sau orice alta culoare pamantie, toate se regasesc in paleta toamnei si contribuie deopotriva la redimensionarea stilului in sezonul rece. Indiferent de cromatica aleasa pentru outfiturile obisnuite, accesoriile le intregesc si le aduc acea nota de eleganta. Cum nici  un alt obiect nu aduce beneficii mai mari decat ceasul, care defineste tinute dar serveste si unui scop util, asupra acestuia trebuie indreptata atentia atunci cand dorim sa ne stilizam perfect orice tinuta. Ceasul, prin toate formele si asocierile sale, este cel mai utilizat accesoriu, cu rata mare de succes. Ceasul cu cristale Swarovski in schimb, reprezinta o varianta de lux, atragatoare si indrazneata, care aduce eleganta si rafinament oricarei tinute. In privinta acestuia, alegerea noastra pentru toamna se raporteaza la un model seducator, care surprinde prin calitate, finete si eleganta, fara a mai socoti cromatica deosebita. Si nu este una oarecare ci este o nuanta de exceptie, auriu, care aduce prestanta, lumineaza si atrage in orice abordare. Prin similitudine, ceasul auriu cu cristale Swarovski devine un must-have în noul sezon ce ne permite asocieri dintre cele mai indraznete. CrystalGlamour.ro abordeaza aceasta tendinta dintr-o perspectiva indreptata catre client, prin intermediul careia, accesorii dintre cele mai superbe beneficiza de preturi fara concurenta.
Bunaoara, ceasul auriu cu cadran rotund si cristale Swarovski naturale se preteaza oricarei tinute, de la cele office pana la cele de ocazie. Bratara reglabila din otel dar si simplitatea modelului sunt alte doua calitati ce recomanda acest ceas pentru orice varsta, iar pretul imbatabil constituie si el un motiv pentru alegerea accesoriului.


Tot la CrystalGlamour.ro, pentru persoanele mai pretentioase exista si un model complex din punct de vedere tehnic, insa cu aceeasi abordare estetica.


Auriul este mai mult decat o nuanta oarecare, este o alegere pe care o fac cei dornici de afirmare, persoanele stilate si indraznete.
Toamna aceasta, alege ceasul auriu oferit de CrystalGlamour.ro, care te va insoti cu succes pretutindeni, multe sezoane de acum incolo!